Este simplu să fii fericită,dar este greu să fii simplă .

Am ajuns la concluzia că toţi suntem orbi,suntem orbiţi de chestii inutile,care ne trag în jos.Sunt atâtea persoane pentru care chiar se merită să plângi,să faci sacrificii,atâtea chestii de care ar trebuii să ne bucurăm,mai ales atunci când suntem adolescenţi şi nu numai.De obicei,cei care ne apreciază pentru ceea ce suntem,cei care nu au anumite înterese,cei care ne iubesc aşa cum suntem şi ne acceptă indiferent de lucrurile pe care le facem,ei la rândul lor,nu sunt apreciaţi,deci practic îi ignorăm,îi alungăm din viaţa noastră.

DE CE? "ăăă,păi ştii..nu eşti genul meu" 

Tare mult mi-aş dori să întâlnesc persoana care să merite,mi-aş dori să fiu cu cineva pe care chiar mi-l doresc din tot sufletul meu şi să am parte de el. 

Mi-e silă când văd că unii vin cu scuze de doi lei,scuze pe care nici unui copil de 9 ani dacă i le-ai spune nu te-ar crede. "a fost frumos aseară,eşti extraordinar de frumoasă,dar ştii..nu am timp pentru o relaţie"

Ar fii mult mai simplu dacă am da lucrurile pe faţă,dacă am fii ma sinceri,cu noi,cu restul.Nu am înţeles niciodată şi nici nu voi înţelege,cum de te poţi complica cu o "chestie" dacă ştii că nu ai timp pentru aceea "chestie".

Deci,în concluzie,majoritatea ne aruncăm departe,la persoane care nu merită atenţia noastră şi persoane care ne fac să suferim,care dorm liniştiţi atunci când noi plângem. Ideea este că,cineva,undeva,simte acelaşi lucru pentru "noi",insă "noi" suntem prea distraşi,prea orbiţi ca să putem vedea acele persoane care chiar ne vor binele,care nu ne-ar răni,care ne-ar face să adormim cu zâmbetul cu buze nu cu lacrimi pe obraji.

Momentul potrivit și timpul potrivit,dar..nu chiar potrivit.

Era atât de agitat,de grăbit când l-am văzut prima oară. Părea un tip foarte interesant,am avut acel sentiment că va fi ceva între noi din momentul în care l-am abordat. Și da,am avut dreptate,chiar s-a întâmplat ceea ce am crezut eu.
Te amuza modul în care îl vedeai mereu că se plimba cu liftul,ieșea din casa,intra inapoi,iarăși ieșea și așa mai departe,și totuși oarecum timid de fel,te dădea pe spate cu zâmbetul lui,mereu vesel,îți dădea buna dispoziție chiar și în cea mai proastă stare posibilă.
Însă totul s-a schimbat în seara aceea..în care m-a luat de mână,m-a sărutat,m-a ținut în brate și m-a făcut să ma simt ca un copilaș,mă simțeam în singuranța,mă simțeam bine.
Și desigur,s-a stricat tot în momentul în care mi-a spus că nu a însemnat nimic,că nu se poate mai mult de atât. Totuși speram că poate va fi mai mult,deoarece părea să îi placă prezența mea și toate cele,deși..m-am înșelat.
Cu toate că nu știam,și nici la momentul de față nu știu prea multe despre el,mi-a rămas imprimat în minte,modul în care ne-am cunoscut,locul în care am avut primul sărut și tot haosul.Ca un film se rulează toate momentele și nu mă pot gândi la altceva.Și măcar de ar fi dat mai multe explicații,și măcar de păstram legătura,m-a lăsat așa în mijloc de drum,daca ar putea nici măcar nu m-ar mai saluta,și așa că mă salută cu jumătate de gură,din politețe evident.
Chiar mi-e dor de conversațiile noastre lungi,de zâmbetul lui,de inocența lui,de comportamentul lui de care era imposibil să nu îți placă.

"Just friends"

Așa ziși prieteni nu se uită unul la altul în modul în care noi doi ne privim,așa ziși prieteni nu se sărută când stau împreună.
Nu te poți simți așa cu un prieten,cum mă simt eu cu atunci când stau cu tine. Nu sari în sus de fericire la fiecare mesaj primit de-al unui simplu prieten,nu te gândești atât de des la un prieten așa cum mă gândesc eu la tine.
M-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine,să te visez zi și noapte,m-ai făcut să te doresc din tot sufletul meu,mi-ai dat speranțe și ție nici nu îți pasă.

Viaţa după o relaţie lungă

                                         

                    

Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum ai învăţa să mergi din nou. Singur, fără să te ţină cineva de mână. Fără siguranţa că dacă îţi pierzi echilibrul, e cineva acolo mereu, în spate, gata să te prindă. Eşti singur acum. Pe cont propriu, nu ai ce să faci decât să cazi şi să te ştergi de praf, să te ridici iar şi să strângi din dinţi, să te aduni de pe jos aşa, sfârşit cum eşti, şi să o iei iar de la capăt. Pas cu pas.

E înfricoşător să întorci capul în direcţia unde ar trebui să întâlneşti o privire atât de familiară ţie, dar să nu fie nimeni acolo. Premeditat sau nu, asta devine scuza celor care aleg să lungească o relaţie doar pentru a nu rămâne singuri, a celor care din teamă, din obişnuinţă sau pur şi simplu din comoditate încearcă să resusciteze o iubire decedată de mult. Pentru că e cutremurător câte cadavre poate lăsa în urma încheierea unei relaţii, e crunt cât de mult te poate schimba, când după atâta amar de vreme în care ai făcut parte dintr-un tot unitar, te vezi acum singur pe lume fără să ştii încotro s-o apuci, când nu mai eşti cel care erai înainte, pentru că cineva şi-a pus iremediabil amprenta asupra ta şi nici cel care erai lângă acel cineva, pentru că acum îţi lipseşte jumătatea.

Dar ieşirea dintr-o relaţie lungă ne învaţă să apreciem şi egoismul. După atâta timp în care fiecare decizie a adus cu sine grija pentru celălalt, acum tot ce ai de făcut e să te gândeşti la tine. După atâta vreme în care locul întâi în propria viaţă nu a fost ocupat de tine, după ce pe primul plan nu a fost “eu”, ci “noi”, acum îţi permiţi luxul de a fi egoist. Iar după treci prin chinul de a redeveni om, e din ce în ce mai greu să accepţi pe cineva lângă tine. Cumva, ideea că fiecare propoziţie să înceapă cu “eu” nu îţi mai pare atât de respingătoare, iar siguranţa lui “noi” nu mai este atât de atrăgătoare atunci când vezi că poţi să trăieşti şi singur.

După o relaţie lungă un singur om poate să te vindece: tu; oricine ar încerca să îţi găsească un tratament se va îmbolnăvi şi el, şi va învăţa pe propria piele ca pe bolnavii ca tine nu îi poţi vindeca decât… lăsându-i să plece.

Prietenie pierdută,sau..uitată

Totul a început din prostie,de la un suc..nu am crezut niciodată că vom fii cele mai bune prietene mai ales având în vedere faptul că înainte nu te suportam,deloc.Mă deschisesem în fața ta și tu la fel,începusem să ieșim zilnic și simțeam că numai tu mă poți înțelege,îmi dădeai cele mai bune sfaturi,eram pe aceeași lungime de undă.Eram ca două surori,împărțeam totul,când plângeam,plângeam împreună,când râdeam,râdeam împreuna,eram de nedespărțit.
Când te-am întâlnit am zis că există prietenie adevărată,nu suportam să văd că ești tristă,nu suportam gândul că ai putea păți ceva..Totul s-a schimbat când a apărut Andreea,nu e vorba că apăruse gelozia,din contra prietenia noastră era mai puternică,ne aveam una pe alta și mă simțeam atât de bine să știu că am două persoane lângă mine care chiar îmi vor binele,care nu ar renunța la mine pentru nimic în lume.
Dar după un timp,apăruse el..cel pe care îl urăsc din adâncul sufletului pentru că te-a îndepărtat de noi,defapt..îi mulțumesc,prin el am văzut cum ești tu cu adevărat,am văzut că defapt nu erai așa cum credeam noi,ai renunțat la noi pentru ce? pentru unul care nici măcar nu te merită,pentru unul care nu îți acceptă prietenele,pentru unul care te-a făcut să devii ceea ce nu credeam vreodată că vei fi,mai exact,o persoană care tace și inghite.
Și acum,mă întreb oare ce vei face atunci când nu va mai fi el,mă întreb cum de ai avut puterea să ne lași pentru el..mă întreb dacă îți este alături așa cum ti-am fost noi,mă întreb dacă te prostești cu el așa cum o făceai cu noi. Ma întreb si răspunsul sigur e NU :)
Aș da orice să mai fie cum era înainte,și încă sper ca într-o zi să  fie totul cum ar fi trebuit..deși stiu că nu va mai fi :)

Sperante reci

M-am saturat sa sper, sa ma agat orbeste de idei nebunesti, sa ma autodistrug cu lucruri fara sens. Ajung sa imi pese de lucruri absurde. Vreau sa-mi deschid ochii si sa-nvat odata pentru totdeauna din greseli. Nu totul e ceea ce pare, nu toate persoanele sunt la fel, nu tuturor le pasa. Incep sa cred ca vorbele sunt doar de formalitate, cuvintele sunt aparente, masti ale unor ganduri in antiteza, masti de care ajungem sa ne indragostim, sa ne atasam, pentru care sa speram. Totul se transforma intr-o lovitura cand povestea se da pe fata. Durerea faptelor, transformata in lacrimi amare ar parea o lectie, dar putini o invata. Imi doresc sa fiu tare, sa nu-mi mai pese, sa tratez cu indiferenta, sa nu ma mai incred in gesturi marunte. Si totusi imi pasa, prea multa..

M-am plictisit .

De la un timp am împresia că totul e în zadar,că nimic nu merge bine,tot ceea ce fac a început să îmi pară foarte plictisitor și obositor în același timp.M-am săturat până peste cap de relațiile mele imposibile,de oameni perverși,de minicinoși,prietenii false și mai ales de școală. De plictiseala de la ore,de visele și dorințele mele care vor rămâne doar în mintea mea și nu se vor întâmpla niciodată,de amintirile de care nici în momentul de față nu am scăpat.

Dear no one

M-am săturat să te caut,m-am săturat să sper că va fii bine,m-am săturat să întârzii și mai tot timpul să spun că într-o zi vei apărea. Chiar mi-am pierdut răbdarea,mi-am pierdut speranța,simt că acea zi nu mai vine. Și totuși încă aștept,pentru că altă alternativă nu am,aștept să vii și să îmi arăți motivul pentru care nu a mers cu ceilallți,aștept să îmi oferi ceea ce nu mi s-a mai oferit,și când spun asta nu ma refer la chestii materiale,mă refer la afecțiune,atențe,timp,încredere ș.a.m.d,aștept să mă faci să simt chestii pe care probabil nu le-am mai simțit până acum.
Vreau o relație frumoasă,vreau ceva diferit,vreau să mă accepți pentru ceea ce fac și pentru ceea ce sunt,nu pentru modul cum arpt.Vreau să mă accepți așa,cu defecte,cu trecutul meu și cu situația mea.
Mă simt singură,aș vrea și eu să am pe cineva care să îmi spune "noapte bună/bună dimineața!",vreau să fiu eu atunci când sunt cu el,vreau..